Să ne imaginăm un loc, oriunde în spațiul universului nostru, de forma cubică si de orice mărime doriți. Să vizualizăm acest cub, trasându-i imaginar, laturile cu linii albe luminoase.
În continuare, să ne imaginăm că scoatem din interiorul cubului toata materia existentă, toată energia, toate radiațiile, undele, razele de orice tip, si mai exact să scoatem orice ar putea să existe în cosmos, astfel încât să nu mai existe nimic în interiorul său, absolut nimic. Astfel încât să putem spune că acum, în întreg volumul cubului, se găsește nimicul absolut.
Deși în spațiul interior cubului nu se gaseste absolut nimic, cubul continua să existe, delimitat fiind de laturile luminoase. Aceste laturi au coordonate spațiale, astfel încât putem spune că spatiul cubului este plin cu nimicul absolut. Deci, deși în cub nu se află absolut nimic, el este plin cu spatiu. Spațiul pur și simplu nu ai cum să îl scoți din cub. El există orice ar fi.
În concluzie, avem în cubul nostru, în același timp, nimicul absolut și spațiu.
Este spațiul = nimic absolut?
Dacă da, s-ar mai relaxa puțin gândurile legate de dimensiunea infinită a spațiului.
Pentru că, inversând datele inițiale, cubul ar putea fi universul nostru, înconjurat de nimicul absolut, ceea ce am gândit dintotdeauna ca fiind infinitatea universului. Acest nimic absolut ar înconjura universul, fiind acel zid dincolo de care nu există nimic. Absolut nimic. Nimicul absolut = spațiu.
Iar nimicului absolut nu trebuie să îi căutăm marginile infinite, întrucât el nu există.
Universul nostru ar putea fi astfel finit, o posibilă distorsiune în nimicul absolut?
Urb Binaria 